Încă din cele mai vechi timpuri, lumea a fost considerată drept o scenă pe care oamenii deveneau actori ce jucau un rol, într-un decor bine stabilit, în faţa unui public. Chiar dacă toţi aceşti termeni sunt caracteristici dramaturgiei, fiecare dintre noi poate să îi folosească pentru a defini lumea în care trăieşte, poate forma cu aceştia o imagine formală a evoluţiei omenirii şi societăţii în care “jucăm” roluri, deoarece jocul este de multe ori motivaţia acţiunilor noastre. Cum arată spectacolul vieţii fiecăruia..? Aceasta depinde doar de noi, actorii. Jucăm roluri în faţa noastră, în faţa celor din jur, purtăm măşti, şi în acelaşi timp atribuim măşti obiectelor pe care în diferite moduri ni le însuşim.
Pirateria constă în copierea sau distribuirea ilegală şi neautorizată de jocuri, filme, programe, fie on-line, fie în lumea fizică. Pirateria este, în general, o infracţiune penală care se pedepseşte prin amenzi şi închisoare, iar cei implicaţi în aceasta pot fi pasibili de plata unor daune civile substanţiale pentru încălcarea drepturilor de autor sau a mărcilor comerciale. Când piratăm, ne ascundem sub masca propriei persoane, precum şi sub cea a informaţiei sau a obiectului pe care îl piratăm.
Romania este una dintre ţările unde încălcarea drepturilor de autor şi furtul de proprietate intelectuală, în special în domeniul software, se întâlneşte într-o proporţie foarte mare. La noi, amploarea pirateriei este susţinută, în principal, de preţul foarte mare al produselor originale, comparativ cu puterea de cumparare a populaţiei. Astfel, fie ca este vorba de parfumuri, îmbrăcăminte, medicamente, muzică sau programe software, produsele contrafăcute sunt încă cumpărate pe criteriul preţului, cel mai adesea fără să conteze calitatea.
Din păcate, contrafacerea şi pirateria atrag tot mai mulţi tineri cu abilităţi creative, care îşi irosesc talentul în activităţi legate de crima organizată. De aceea, respectul faţă de proprietatea intelectuală şi drepturile de autor trebuie să devină parte a culturii noii generaţii.
Consider că este necesar ca acţiunile legale de combatere a pirateriei să cuprindă activităţi complete de informare, să fie susţinute şi de ample campanii, şi nu în ultimul rând, să se asigure un nivel minim de educaţie în rândul tinerilor.

Fragmentul asta e plagiat:
RăspundețiȘtergereLa noi, amploarea pirateriei este sustinuta, in principal, de pretul foarte mare al produselor originale, comparativ cu puterea de cumparare a populatiei. Astfel, fie ca este vorba de parfumuri, imbracaminte, medicamente, muzica sau programe software, produsele contrafacute sunt inca cumparate pe criteriul pretului, cel mai adesea fara sa conteze calitatea.
Va rog sa corectati URGENT toate fragmentele plagiate din blog!
CR